marți, 13 octombrie 2009

Biblia a fost tradusă greşit: Dumnezeu nu a creat Pământul!


Profesorul Ellen van Wolde, specialist respectat în Vechiul Testament, a revoluţionat teoria despre geneza lumii, precizând că prima frază din Biblie a fost tradusă eronat, în sensul că Dumnezeu nu este Creatorul Pământului.

Teoreticiana susţine că în lumina unor noi cercetări pe care le-a întreprins, autorii Cărţii Sfinte nu au vrut să sugereze faptul că Dumnezeu a creat lumea pentru că Terra era deja existentă în momentul facerii oamenilor şi a animalelor. van Wolde a ajuns la această concluzie după ce a reanalizat textul original în ebraică şi l-a plasat în contextul celorlalte poveşti despre facerea lumii din Mesopotamia antică.

Astfel, a ajuns la concluzia că verbul "bara", utilizat în prima propoziţie a Bibliei, nu înseamnă "a crea" ci "a separa spaţial" ceea ce ar face ca fraza să sune astfel: "La început, Dumnezeu a separat Raiul de Pământ".

Profesorul van Wolde, care a colaborat odinioară şi cu marele scriitor Umberto Eco, a spus că studiul său demonstrează că începutul din Biblie nu este începutul timpului ci doar începutul naraţiunii. "Dumnezeu a creat într-adevăr oamenii şi animalele dar nu şi Pământul în sine", a declarat savanta.

Sursa:Daily Telegraph

Ideea aceasta a fost vehiculata de foarte mult timp,habarn-am daca e adevarata sau nu,acum depinde ce intelege lumea prin Dumnezeu(acel batranel care se uita la noi sau aceea fortza atotputernica care nu poate fi descrisa in cuvinte).Eu de multe ori mi-am spus ca suntem un experiment al unei civilizatii mult superioare.Asa cum noi facem experimente prin laboratoare,asa au facut si "ei" experimente pe laboratorul "Terra".
Mai nou s-a confirmat ca in zona planetei Marte exista roboti replicanti,neoficial americanii au recunoscut acest fapt.
Una peste alta eu zic ca suntem pana acum un experiment ratat.Au trecut cateva mii de ani de "civilizatie" si inca ne gandim la razboaie,furturi,crime.Suntem plini de violentza.Suntem salbatici,inca nu ne-am domesticit!

I believe in my God!

Un comentariu:

Mihai spunea...

Dacă ar fi așa atunci Biblia ar trebui să fie cea mai în măsură să ne reveleze dorințele acestor extratereștrii care probabil au greșit.

Dar părerea mea e că acel Dumnezeu nu a greșit cu nimic, depinde din ce perspectivă privim lucrurile. Dacă totuși ar fi o lume invizibilă, a duhurilor și un război nevăzut așa cum spune Biblia lucrurile stau altfel.