sâmbătă, 25 decembrie 2010

luni, 20 decembrie 2010

Primul transplant de celule stem la copil cu talasemie, realizat la Institutul Fundeni


Medicii Departamentului de Transplant Medular al Institutului Fundeni au realizat în premieră, în România, un transplant de celule stem pentru un copil cu beta - talasemie majoră, formă gravă de anemie ereditară.

Intervenţia reprezintă o premieră în România, acesta fiind primul pacient cu beta-talasemie majoră căruia i se face cu succes un transplant medular. Fără această operaţie, Maria nu ar fi avut nici o şansă. Afecţiunea ereditară gravă de care suferea evoluează fatal în cea de-a doua decadă a vieţii. Mai mult, de la vârsta de un an, fetiţa a supravieţuit mulţumită unor transfuzii lunare de sânge.

Pe 26 octombrie, Maria a primit un transplant medular de la sora sa mai mare, care a împlinit zece ani. Analizele au indicat că fetiţele sunt perfect compatibile, aşa că medicii au decis să efectueze intervenţia cât mai repede, având susţinerea şi sprijinul dr. Reuven Or de la Institutul Hadasah din Ierusalim, Israel.

”Primul pas a fost recoltarea celulelor stem de la sora mai mare. Prin puncţii repetate, s-a extras, din oasele bazinului, o cantitate de 150 ml de măduvă. Pentru donor, riscurile sunt inexistente, pentru că această pierdere se compensează imediat cu o transfuzie e sânge”, a explicat prof. dr. Constantin Arion, coordonatorul transplantului.

Măduva recoltată a fost apoi filtrată şi transferată într-o pungă sterilă. ”Aceasta a fost administrată pacientului. Practic, transplantul efectiv nu a durat mai mult de 15 minute. Nu este o intervenţie chirurgicală aşa cum îşi imaginează toată lumea”, a explicat dr. Anca Coliţă de la ICF.

Evoluţia post-transplant a Mariei a fost excelentă, iar fetiţa are şanse de 90% ca boala necruţătoare să nu recidiveze. ”Ea se află acum internată. Dar de când s-a făcut transplantul a fost şi acasă, apoi a revenit”, a declarat prof. dr. Arion. Potrivit specialistului, Maria este primul pacient cu talasemie care se vindecă în România printr-un transplant medular. În străinătate, această procedură costă între 150.000 şi 200.000 de euro, în timp ce în România intervenţia a fost gratuită.

Sursa:Mediafax

Toata consideratiunea pentru persoanele care au realizat aceasta interventie!!!

sâmbătă, 11 decembrie 2010

De ce ne pleaca medicii din tara!



Lacrimile tinerei sunt foarte reale,asta spre deosebire de lacrimile unui anumit "conducator" care se face ca plange.
Un rezident de anul I castiga in prezent 760 ron(cu spor de sectie de 15%+11% spor de preventie),iar pana in an terminal ajungi la incredibilul salariu de 1300 ron.Salariul aceasta e comparabil cu suma unui subofiter incepator care a terminat o scoala de subofiteri de 18 luni.
Dar nu conteaza asta,nu e bine sa faci comparatii intre anumite categorii sociale.Dar problema e alta,in orice tara din vest medicii sunt asezati pe o alta scara ierarhica,o scara pe masura valorii lor.
Ca sa ajungi medic inveti vreo 12 ani pana la facultate,de obicei esti printre primii in clasa.Urmeaza apoi vreo 6 ani de facultate,apoi inca vreo 5-6 ani de rezidentiat.In final ajungi sa castigi vreo 1500 ron (spor 26%).

Bani s-ar gasi pentru medici,dar si pentru alte clase sociale defavorizate.Nu am cum sa ii uit pe profesori,economisti,ingineri...etc.Banii sunt mancati de renumitele autostrazi invizibile,mancati de promovarea turismului romanesc pe plaiurile....mioritice,culmea tot aici il promovam in ultimul timp,mancati de numeroasele licitatii-fara numar...etc,etc..etc..

Mai nou ni se spune ca statul nu este responsabil pentru fiecare individ in parte,ca doar in comunism era valabil acest lucru.Ok,inteleg ideea,dar de ce democratia nu asigura minimul de nevoi sociale!?!!?? Scoala,spitalul,cultura,primaria,parlamentul,constitutia au devenit doar niste fete morgane intr-o o asa zisa tara democratica.

I'm going to......

duminică, 5 decembrie 2010

Serbia câstiga "Salatiera de Argint"!


Serbia a cîstigat pentru prima data Cupa Davis, dupa ce a trecut în finala de Franta, scor 3-2.

REZULTATE
Janko Tipsarevic - Gael Monfils 1-6, 6-7 (4), 0-6
Novak Djokovic - Gilles Simon 6-3, 6-1, 7-5
Nenad Zimonjic/Viktor Troicki - Arnaud Clement/Michael Llodra 6-3, 7-6 (3), 4-6, 5-7, 4-6
Novak Djokovic - Gael Monfils 6-2, 6-2, 6-4
Viktor Troicki - Michael Llodra 6-2, 6-2, 6-3

De bucurie ca au câstigat Cupa Davis, sârbii s-au ras în cap!








vineri, 3 decembrie 2010

Lectia de la Dr. OZ (1)



Holiday Caffiends
Ho, ho, no! Festive, calorie-packed coffees are back. But is the taste worth the weight?

YOU COULD DRINK:
Starbucks peppermint white chocolate mocha with whole milk and whipped cream (venti)
1535 Broadway; 212-398-1900

700 calories

27g fat (17g saturated)
95g sugars

OR EAT THIS INSTEAD:
For the same calories, you could eat 17 1/2 spangler candy canes.


“It’s the worst drink on the Starbucks menu. It’s made with two kinds of syrup — white chocolate and peppermint — and topped with whipped cream and dark chocolate curls. You add whole milk to the mix and you’re looking at the calorie equivalent of an entire Christmas tree’s worth of candy canes,” says Zinczenko. “We typically advise against super-sweet, chocolatey coffee drinks, but it is the holiday season so a little indulgence every now and then is expected. But you should be smart about it.” A grande caffe mocha with skim milk and no whipped cream (220 calories, 2.5g fat [0.5g saturated], 32g sugars) will save you a colossal 480 calories.

Informatia este luata de pe pagina personala de facebook a lui Dr. Mehmet Oz.Nu are rost vreo traducere,mereu am considerat ca un mesaj intr-o limba straina este mai bine perceput de roman.
Norocul meu e ca nu consum asemenea produse,si culmea am aflat ca exista si in Romania Starbucks-probabil cand am mers prin mall-uri am trecut pe langa Starbucks,dar daca nu m-a interesat asa ceva....nici nu am retinut asemenea locatie.

No wonder the diabetic population is rapidly expanding!

miercuri, 1 decembrie 2010

1 Decembrie=parada+fasole cu carnati

Pacat ca 1 Decembrie a ajuns doar o noua zi de cheltuire a banului public.Anul acesta foarte multi dintre romani au renuntat sa plece pe undeva in concedii,ca doar suntem in an de criza.Dar cu toate acestea guvernantii arunca cu bani pe la festivitati false,festivitati la care participa oameni falsi cu discursuri false si cu priviri false.

Mai nou 1 Decembrie a devenit ziua taierii panglicilor.Azi,"micutul" a inaugurat 20 de km din centura Bucureştiului.Centura pe viitor va face o legatura mult mai rapida intre autostrazile A1 şi A2.O aberatie mai mare ca asta nu s-a mai facut de mult timp.Centura a devenit drum tip autostrada.Practic bucurestenii nu vor mai avea pe viitor centura.Acum daca ai "sansa" sa ai jobul langa centura trebuie sa ocolesti intre 5-8 km pentru a ajunge pe drumul spre oras.



Vreau o tara ca afara

Vreau o scoala ca afara

Vreau sosele ca afara

Vreau spitale ca afara

Vreau o viata ca afara


Marea UNIRE DE LA ALBA IULIA-1 Decembrie 1918