sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Sportul incotro?


De vreo zece zile, Monica Iacob Ridzi incearca sa desluseasca misterele sportului, de la organizarea si functionarea structurilor din subordinea defunctei ANS si pana la relatiile pe programe cu federatiile nationale sportive. Desi unii dintre specialisti sunt sceptici din cauza problemelor pe care le ridica functionalitatea organigramei institutiei din Str. Vasile Conta, ministrul TS pare optimist( ca doar de,nu te costa nimic sa fi optimist).Mai grav este ca din organigrama MTS, directii importante, precum cea de programe ale institutiilor publice pentru sport sau cea de programe ale structurilor sportive au fost pur si simplu omise(noroc ca ministrei i s-a adus la cunostiinta ca MTS se ocupa si de sport,nu doar de tineret).

Pe de alta parte, pana cand structura MTS se va contura, cel putin la varf, federatiile sportive sunt nevoite sa mai astepte si sa se descurce din venituri proprii sau din procentul promis de Stat pentru prima luna a anului pentru supravietuire. Sa nu uitam ca negocierile pentru bugetul pe 2009, in baza unor programe bine definite, au nevoie initial de stabilirea unor criterii de finantare. Chestiune care va dura, in ciuda fap­tului ca intrecerile si can­to­namentele bat la usa sau sunt deja in derulare si nu asteapta mofturile birocratiei! Cat priveste cluburile din subordinea fostei ANS, sau Directiile Judetene pentru Sport, lucrurile se complica si mai tare. Stiut fiind faptul ca schimbarile politice au provocat, din mandat in mandat, adevarate cataclisme la nivelul conducerilor teritoriale.

Ramane sa mai fie trasate pe schema si "sagetile", vechile responsabilitati nefiind pe placul ministrului TS. Probleme majore se contureaza, insa, la Tineret, unde situatia nu pare deloc roza, mai ales ca departamentul preia cam tot ce a insemnat ANSIT, ANT si ASS. Prin adunare, "aparatul" MTS ar urma sa devina operational cu vreo 400 de angajati, doar un sfert dintre acestia fiind cei care se vor ocupa in continuare de destinele performantei autohtone.

Pana cand va reusi sa puna la punct noua structura, care urmeaza sa fie prezentata Guvernului, ministrul TS intampina dificultati si la salarii, deoarece mai multi angajati de la Sport vor fi colegi de birou cu cei de la Tineret. Iar primii au statut de functionari publici de pe vremea ANS, in vreme ce la ANSIT, ANT si ASS au existat "contractualii", care vor continua sa-si pastreze respectivul statut de munca pentru inca trei-patru luni, pana cand vor intra sau nu pe fagasul functionarilor publici. Numai ca, diferentele salariale dintre cele doua categorii sunt destul de consistente, cu un plus serios pentru "contractuali"(salarii de 3 ori mai mari). Iar responsabilitatile sunt cam aceleasi!

Federatiile nu trebuie sa simta reorganizarea prin care trecem, ci sa aiba resurse financiare pentru a acoperi calendarul pe 2009. Este primul an din ciclul olimpic si cheltu­ielile vor fi mai mari. Octavian Bellu

Ramane de vazut,pe viitor,cum va rezolva aceste probleme Monica Iacob Ridzi.O intalnire cu Crin Antonescu, poate cel mai benefic manager post-decembrist al sportului,nu ar strica.

Ps: poza este din campania pentru alegerile europarlamentare.




Niciun comentariu: